Care patrie? : memoriile unui subprefect român în Transnistria (ediția a II-a)

Pret: 
73,50
TVA Inclus
Titlu: 
Care patrie? : memoriile unui subprefect român în Transnistria / Alexandru Smochină
Title: 
Which country? the memoirs of a Romanian subprefect in Transnistria / Alexandru Smochină
Autori: 
Alexandru Smochină (autor); Vadim Guzun (editor);
An aparitie: 
2019
Nr. pagini: 
716
Format: 
A5
Disponibila: 
Da
ISBN: 
978-973-109-914-9

„Viaţa lui Alexandru Smochină (1915-2002) oferă o altă perspectivă, vastă, a traumelor şi dilemelor morale ale secolului trecut, din păcate, prea puţin băgată în seamă. Mărturia sa a apărut în anul 2014, în cadrul colecţiei „Afaceri Orientale”, iniţiată cu multă hărnicie de Vadim Guzun, în 20113. Alexandru Smochină s-a născut în timpul Primului Război Mondial, în Transnistria, în Imperiul Ţarist, într-un sat de lângă Dubăsari, într-o familie românească. Tatăl său a fost căpitan de Stat Major în cadrul Armatei Ţariste, reuşind să treacă în decembrie 1919 în România, fugind de teroarea bolşevică, ce urmărea, într-o primă fază, uciderea tuturor ofiţerilor ţarişti. Abia după câţiva ani tatăl a reuşit să organizeze extragerea copiilor lui, profitând de faptul că satul Mahala era chiar pe malul stâng al Nistrului, cu implicarea serviciilor speciale româneşti şi a grănicerilor, care aveau contacte permanente cu informatori şi contrabandiști. Prima masă pe care a servit-o în România interbelică i-a rămas adânc întipărită în memorie, căci până în acel moment nu mâncase unt şi nici nu băuse cacao cu lapte - „Trecusem într-o altă lume”. Ajunşi la Iaşi, atât el cât şi sora lui au rămas stupefiați, observând mâncarea ce le-o pusese mama în faţă (brânză, ouă, salam etc.), fiindu-le ruşine să mănânce - șocul culinar resimţit de toţi cei care scăpaseră din raiul bolşevic şi ajungeau în Romania „burghezo-moşierească”. Iar din prima banană a muşcat fără să-i scoată coaja, nu mai văzuse aşa ceva.

Alexandru Smochină a urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1940, devenind şi locotenent în Armata Regală Română, mobilizat în 1940 şi 1941. Ştiind limba rusă, a fost considerat apt pentru a fi numit subprefect în Transnistria. Episodul transnistrean, probabil cea mai amuzantă, dar şi sângeroasă aventură imperialistă din întreaga istorie a românilor relatată de cineva care s-a aflat în mijlocul evenimentelor, având informaţii oficiale, rămâne cel mai important din mărturia lui Smochină, alături de experienţa sa din Gulag. Oricum, nu cunoaştem alte mărturii ale unor oficiali români implicaţi în zonă4. Având în vedere că tatăl său a fost cooptat în cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, condus de mareşalul Antonescu, nu este de mirare că şi-a propus fiul, de numai 26 de ani, să devină subprefect al judeţului Berezovka (scăpându-l implicit de ororile frontului). Ajuns aici, Smochină constată că nu mai erau evrei, căci fuseseră deja asasinați de nemţi înainte de a preda administraţia zonei românilor. După câteva luni a fost mutat în mult mai importantul judeţ Tiraspol, poarta de intrare în Transnistria dinspre Basarabia. În septembrie 1941 a ajuns împreună cu tatăl său, liderul formal al românilor transnistreni refugiați în Regatul României și cel informal al minorității româneşti din Transnistria, la Tiraspol. Înainte de a-şi prelua atribuţiile oficiale, a vizitat întreaga regiune, Nichita Smochină oferindu-i mareşalului mai multe informări asupra situaţiei din regiune, ajungând și în orăşelul Dubăsari, respectiv în satul de unde era originară familia sa, dar traversând şi Bugul5. Peste tot a întâlnit moldoveni care se mirau cum de un român le cunoştea limba! Propaganda sovietică a preluat acest filon de la cea ţaristă, şi, întinsă de-a lungul a zeci de ani, nu avea cum să nu dea roade. În această zonă a întâlnit şi un preot român care fugise din Siberia şi despre a cărui experienţă a scris un articol anticomunist, în săptămânalul propagandistic Transnistria, publicat la Bucureşti şi care a fost după 1948 una dintre probele rechizitoriului comuniştilor, fiind încadrat, pe bună dreptate, la propagandă antisovietică. Din mărturia lui se dorește a se acredita ideea că în raioanele judeţelor conduse teoretic de prefecți şi subprefecţi români, dar dominate de colonişti germani autoritatea României era mai mult una teoretică, ele fiind administrate de elemente din SS.”

- Codruț CONSTANTINESCU - CUVÂNT ÎNAINTE (ediția a doua)