Contenciosul Uniunii Europene

Pret: 
42,00
TVA Inclus
Titlu: 
Contenciosul Uniunii Europene
Autori: 
Carmen Lazăr;
An aparitie: 
2018
Nr. pagini: 
187
Format: 
A5
Disponibila: 
Nu
ISBN: 
978-973-109-827-2

„Deși la ora actuală există două entități rezultate din fosta Uniune Europeană, și anume Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, iar cartea mea se referă la amândouă, am considerat de cuviință să o intitulez doar „Contenciosul Uniunii Europene”, atât pentru simplificare cât și pentru că referirile la Comunitate sunt minime; aceasta deoarece contenciosul Comunității prezintă puține proceduri specifice, în rest T.C.E.E.A. făcând trimitere la T.F.U.E. Așa încât, ori de câte ori se vorbește în carte de U.E., cititorul va trebui să înțeleagă că referirile sunt valabile și pentru C.E.E.A., în afară, evident, de cazul în care fac referire distinctă la această organizație.

Am abordat în această carte un subiect care este de mare interes teoretic și practic, atât pentru specialiștii în drept – fie ei doctrinari sau practicieni - cât și pentru simplii cetățeni. În ceea ce privește aspectul teoretic, deși jurisprudenţa instanţelor unionale nu este în general izvor de drept, așa cum nu este jurisprudența în niciun sistem de drept scris, interpretarea pe care o dă ea, chiar cu valoare generală și obligatorie, făcând corp comun cu actul interpretat[1], instanţele unionale ocupă un loc considerabil în sistemul juridic unional datorită mai multor cauze: tratatele au multe lacune, dreptul unional este dinamic şi evolutiv, Curtea este singura instituţie care nu este controlată de nimeni, ea interpretează și invalidează cu valoare generală şi obligatorie dreptul unional, a degajat şi formulat principii care constituie o categorie distinctă de izvoare ale dreptului unional, izvoare nescrise care completează dreptul scris[2]. De aceea, aşa cum arată unii autori, reproşul de „guvernare a judecătorilor” adresat Curţii de multe ori, mai ales de state, nu este întemeiat: spre deosebire de Statele Unite, unde dinamismul politic s-a lovit de conservatorismul judecătorilor Curţii Supreme, în Uniune este exact invers, Curtea s-a dovedit mai dinamică decât legislatorul unional, fiind nevoită, pentru a rezolva litigiile deduse ei, să remedieze carenţele şi întârzierile lui[3]; ea a făcut să progreseze într-adevăr integrarea europeană, dar în definitiv în limitele finalităţilor tratatelor, pe care de multe ori Consiliul și Parlamentul nu se grăbesc să le pună în aplicare. După exprimarea altor autori, activismul Curţii în sens integraţionist a fost şi este posibil din cauza incapacităţii instituţiilor politice de a lua decizii majore fără consimţământul tuturor statelor; acestea au acceptat astfel mai uşor „inovaţiile” Curţii, cum ar fi supremaţia dreptului unional[4]. Se poate susţine deci cu temei că jurisprudenţa unională are o valoare cvasi-normativă.

În ceea ce privește aspectul practic, cunoașterea diferitelor tipuri de proceduri derulate în fața jurisdicțiilor unionale și a jurisprudenței acestora este necesară pentru juriștii practicieni dar și pentru simplii justițiabili care nu recurg la avocați, și unii și ceilalți putând astfel apăra mai bine drepturile și interesele celor pe care îi reprezintă, respectiv propriile drepturi și interese.” - Introducere

 

[1] J.P. Jacqué, „Droit institutionnel de l’Union Européenne”, Ed. Dalloz, Paris, 2009; noi am adăuga că acest lucru este valabil și pentru hotărârile de invalidare a actelor unionale, ele încorporându-se în acestea din urmă; putem spune că hotărârile de acest tip ale C.J. constituie izvor de drept accesoriu și subsidiar, întocmai ca hotărârile date în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție sau ca deciziile de neconstituționalitate date pe cale de excepție de Curtea Constituțională.

[2] J. Boulouis, „Contentieux communautaire”, Ed. Dalloz, Paris, 2001, pp.220-221.

[3] X. Groussot, „General principles of law”, Europa Law Publishing, Groningen, 2006, pp. 136-139 (acesta numește activismul Curții „activism legitim”); J.P. Jacqué, op. cit., pp. 398-399 şi 532; acesta din urmă arată că, chiar dacă un litigiu are o miză politică importantă, fie pentru Uniune, fie pentru state, Curtea trebuie să aplice dispoziţiile tratatelor; în plus, dacă acestea prezintă lacune, fiindcă autorii lor nu au putut prevedea anumite ipoteze, Curtea are o marjă largă de interpretare dar nu poate proceda altfel, neputând refuza să judece un litigiu, iar hotărârile ei sunt totdeauna fundamentate juridic, nu politic; de altfel, în măsura în care dreptul are menirea de a încadra politicul (să ne amintim definiţia statului de drept: supunerea politicii faţă de drept, n.n.), orice interpretare va avea inevitabil şi o miză sau efecte politice.

[4] J.P. Jacqué, ibidem.

 

Weight: 
0