„Regimul comunist, instaurat în anii 1945-1948, de esență sovietică, a lovit foarte grav societatea românească, în toate structurile ei și în esența ei profundă. Printre primele structuri vizate ale sistemului au fost școala și sistemul de învățământ. În dorința de a forma și educa „omul nou” socialist și apoi comunist, de tip sovietic (până prin 1960) școala românească, sistemul de învățământ vechi a fost desființat, deși era un învățământ practic, gratuit, patriotic, deschis, egal în șanse până la clasa a VII-a, urmat apoi de trepte superioare de învățământ liceal, normal, arte și meserii, tehnic și apoi universitar, pe baza unor concursuri extrem de severe, în care calitatea și vocația au fost primele obiective. Acest învățământ, dezvoltat mai ales în perioada interbelică, era respectat. Recunoaștem că, din cauza stării materiale precare a familiilor, uneori a lipsei de cadre didactice sau școli în Vechiul Regat, mai ales în zona de munte, în Transilvania sau Maramureș, au rămas mulți neștiutori de carte.
La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, sebeșenii reiau lupta pentru transformarea Gimnaziului (care reprezenta prima treaptă a liceului) în liceu adevărat, cu 8 ani de studiu. Subliniem de la început că este meritul comunității, al elitei orașului, în frunte cu învățătorul Trifan – primar, avocații Daniel Sîrbu, Simion Vulcu, Ioan Onițiu și alții. Insistăm să arătăm că noul regim comunist nu a avut niciun merit în înființarea liceului. Printre comuniștii locali, îi întâlnim și pe frații învățători Drașoveanu Nicolae și Ion, care aveau însă alte preocupări, legate de casele și pământurile sașilor. Dacă la înființare comuniștii nu au avut niciun rol, vor avea rol la desființarea lui în 1948, în urma reformei Vasilichii de la 3 august 1948, din cauza căreia liceul a fost desființat și înlocuit cu o Școală de Tractoriști și o Școală Zootehnică.[1] În noul liceu se observă toate acțiunile periculoase ale regimului comunist în domeniul învățământului, acțiuni preluate din școala sovietică: educația comunistă obligatorie, politizarea învățământului, ideologizarea marxist-leninistă a școlii, dezumanizarea învățământului prin eliminarea unor obiecte ca logica, filozofia, sociologia, literatura universală, istoria universală, și înlocuirea lor cu marxism-leninismul, materialismul istoric și dialectic, limba rusă, istoria URSS, bazele darwinismului.” - fragment din volum
[1] Întrucât noi am tratat această problemă anterior, vă recomandăm: Afrapt, Un liceu în calea…, 2003, pp. 24-30 și Afrapt, Liceul din Sebeș…, 2016, pp. 23-42.