Personalităţi ale dinastiei, ale vieţii statale româneşti (Carol I, Ferdinand I, Regina Maria, Mihai I, Brătienii, Iuliu Maniu etc.), în loc să devină modele de dezvoltare identitară pentru tinerii români, au fost sluţite prin procedeul trucajului biografic sever. A rezultat un gol identitar pe care propagandiştii comunişti au încercat să-l ocupe cu „steril istoric”, cu biografi false, neconcludente, recrutate din rândul obscurei mişcări comunisto-proletare româneşti, precum I.C. Frimu, Ştefan Gheorghiu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu. (...) „Noua” istorie era destinată a f substanţa, un fel de subconştient al „omului nou”, în sens naţional al „românului nou”. Un „om nou” fără un trecut memorabil şi rememorabil, lipsit de opţiuni, îmbâcsit de ură de clasă, în acelaşi timp, docil/controlabil şi dominat de frică. În esenţă, un prototip de cetăţean „funcţional”, capabil să asigure stabilitatea şi supravieţuirea regimului comunist.