Intrarea României în primul război mondial. Negocierile diplomatice în documente din arhivele ruse, 1914-1916. Ediția a doua.

Pret: 
52,50
31,50
TVA Inclus
Titlu: 
Intrarea României în primul război mondial. Negocierile diplomatice în documente din arhivele ruse, 1914-1916. Ediția a doua.
Title: 
Romania's entry into the First World War. Diplomatic negotiations in documents from the Russian archives, 1914-1916
Autori: 
GUZUN, Vadim;
An aparitie: 
2018
Nr. pagini: 
353
Format: 
A5
Disponibila: 
Da
ISBN: 
978-973-109-791-6

    „Domnul dr. Vadim Guzun este un istoric consacrat, un bun cunoscător al realităților din spațiul rusesc, țarist și sovietic în egală măsură, numeroasele sale cărți de autor, ediții de documente sau studii publicate, deja, recomandându-l drept unul dintre cei mai avizați specialiști în istoria Rusiei și a relațiilor românoruse în secolul XX. Și de această dată, domnul dr. Guzun ne surprinde, plăcut ca de obicei, cu o lucrare pe cât de inedită, pe atât de valoroasă prin conținutul ei: editarea într-o manieră științifică, profesionistă, a 140 de telegrame trimise de la București și Sankt Petersburg, respectiv corespondența ministrului plenipotențiar de la Bucureşti, Stanislav Poklevski-Koziell, adresată ministrului afacerilor externe, Serghei Sazonov, precum și telegrame ale acestuia către reprezentantul Rusiei la București și/ori către alți ambasadori sau plenipotențiari ruși din zonă.
    Întinse pe durata a circa 2 ani, din iulie 1914 și până la intrarea României în Marele Război în vara anului 1916, documentele reflectă cât de complexă și complicată a fost decizia României de a se alătura Antantei în lupta împotriva Puterilor Centrale, pentru eliberarea Transilvaniei. Așa cum rezultă din ultimele documente din lucrare, nici măcar semnarea anterioară de către România a convențiilor, politică și militară, cu aliații nu a fost un argument decisiv pentru unii politicieni români care, la Consiliul de Coroană convocat la 14/27 august 1916 de către regele Ferdinand, au pledat fie pentru păstrarea în continuare a neutralității, fie pentru intrarea în război alături de Austro-Ungaria și Germania.”

                                                                                                                                              Prof.univ.dr. Ioan Bolovan