Laurian Someşan - Studii de Geografie. Alexandru A. Păcurar - Geografi români transilvăneni în atenuarea "neliniştii spaţiilor": Laurian Someşan

Pret: 
157,50
TVA Inclus
Titlu: 
Laurian Someşan - Studii de Geografie. Alexandru A. Păcurar - Geografi români transilvăneni în atenuarea "neliniştii spaţiilor": Laurian Someşan
Title: 
Laurian Someşan - STUDIES OF GEOGRAPHY
Autori: 
Laurian Someşan, Alexandru Păcurar;
An aparitie: 
2020
Nr. pagini: 
691
Format: 
A4
Disponibila: 
Da
ISBN: 
978-606-085-010-6

La Editura Argonaut tocmai a văzut lumina tiparului monografia dedicată geografului Laurian Someșan (1901-1986), sub semnătura conf. univ. dr. Alexandru A. Păcurar. Volumul cuprinde patru studii de referință ale geografului (pp. 15-223), de o surprinzătoare perenitate, precum și monografia propriu-zisă (pp. 235-681). Sunt descrise universul familial și formarea sa ca geograf-discipol al savantului George Vâlsan, activitatea în cadrul Institutului de Geografie al Universității Regele Ferdinand I din Cluj și Academiei Comerciale din Cluj-Brașov, marginalizarea și privarea de libertate în timpul detenției la care a fost supus după ocuparea și comunizarea țării noastre de către URSS, din perioada alterității proletcultiste, precum și reabilitarea lui târzie, din perioada dezghețului ideologic (1964-1973). Cu totul inedit pentru public este corespondența cu geografi din vremea lui, precum și cu familia, în timpul detenției (1952-1954). Activitatea lui publicistică este prezentată succint, pe care, sperăm, cititorul o va putea aprecia la justa ei valoare, reliefându-se colaborarea cu istoricii Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Ioan Moga, ș.a., dovedindu-se și un aprig polemist, desigur în limitele uzanțelor academice și cu argumentele științei. Documente arhivistice: acte, scrisori, fotografii – fresca unei vieți și activități meritorii, care văd pentru prima oară lumina tiparului, completează în mod armonios textul dens în informații. În parte, ele mi-au fost oferite cu generozitate de fiica profesorului, distinsa fizician atomist dr. Maria Someșan, nonagenară cu o memorie prodigioasă, căreia îi mulțumesc și pe această cale. Volumul poate fi consultat în principalele biblioteci publice din țară, inclusiv universitare, fiind util specialiștilor și iubitorilor de carte deopotrivă.  

- Alexandru Păcurar