Vremea vremurilor. Oameni sub povara extremelor

Pret: 
89,25
TVA Inclus
Titlu: 
Vremea vremurilor. Oameni sub povara extremelor
Autori: 
Felix Ostrovschi;
An aparitie: 
2022
Nr. pagini: 
466
Format: 
B5
Disponibila: 
Nu
ISBN: 
978-606-085-129-5

Vremuri grele, vremuri de apăsare. Nori negri se adună tot mai mult. După amenințări pandemice, urmează presiuni belice și peste toate apăsări economice. Neîncrederea și incertitudinea persistă, contribuind la obosirea psihicului. Dar, în mod inevitabil, omul se întoarce la Dumnezeu: „căci acest sentiment religios este prin însăși natura lui atât de pur, atât de încântător pentru sufletul care îl cunoaște, încât ne despăgubește pentru toate celelalte pierderi suferite”.
Pe lângă toate acestea, ne întoarcem și noi în vremuri de altă dată, deschizând din nou ziarele acelor timpuri pentru a încerca să găsim posibile răspunsuri la câteva întrebări care ne răscolesc, și anume: Cum își dominau fricile strămoșii noștri? Putem astăzi gândi corect propria noastră nevoie de securitate, de siguranță, fără să cunoaștem reacțiile de apărare și autoprotecție ale înaintașilor noștri puși în fața situațiilor primejdioase?
Cercetând istoria așa cum răzbate ea din paginile ziarelor, regăsim un sentiment acut și omniprezent care a marcat într-o manieră profundă sensibilitatea și psihologia colectivă. Este vorba, desigur, despre „sentimentul complex și copleșitor al fricii”. Fie că vorbim despre frica de forțele naturii dezlănțuite, despre frica de propriile invenții și descoperiri, despre frica de forțe superioare sau de posibile agresiuni venite din spațiu, acest sentiment a fost „suportul” numeroaselor comportamente și atitudini.

- fragment din Introducere