„În acea frumoasă zi de 11 septembrie 1968, subsemnatul împreună cu Vinţan Aurel, doi adolescenţi de 15 ani, care abia absolviserăm prestigioasa Şcoală Generală din Petreşti, călătoream tăcuţi într-un tren personal, stăpânindu-ne cu greu lacrimile după despărţirea de cei dragi şi întrebându-ne dacă am procedat bine atunci când am dat examenul de admitere şi am reuşit la Liceul Militar din Breaza.
Puţinele cuvinte pe care le schimbam se refereau la familiile noastre şi la colegele şi colegii pe care i-am lăsat în urmă, iar, pentru a nu izbucni în plâns, din când în când comentam imaginile care se derulau în mersul trenului sau pe care le descopeream în toate gările şi haltele în care acesta oprea obligatoriu. Ne consolam la gândul că eram doi din aceeaşi localitate, astfel încât ne puteam sprijini reciproc, cel puţin în privinţa moralului.
Spre disperarea noastră, însă, abia am intrat pe poarta liceului şi am fost despărţiţi, fiind repartizaţi în clase şi companii diferite. Dacă de la „Deşteptare” până aproape de ora „Stingerii” timpul trecea foarte repede, fiecare minut fiind ocupat printr-un program rigid, seara, în dormitor, ne aduceam aminte de meleagurile natale, toţi încercând să le descriem cât mai favorabil.” - fragment din Argument