ISTORIE, SOCIETATE ȘI VIAȚĂ CULTURALĂ ÎN ȚARA ZARANDULUI. SECOLELE XVI-XIX

Pret: 
63,00
TVA Inclus
Titlu: 
ISTORIE, SOCIETATE ȘI VIAȚĂ CULTURALĂ ÎN ȚARA ZARANDULUI. SECOLELE XVI-XIX
Title: 
HISTORY, SOCIETY AND CULTURAL LIFE IN THE COUNTRY OF ZARAND. XVI-XIX CENTURIES
Autori: 
Ionuț Codrea;
Seria: 
Documente. Istorie. Mărturii
An aparitie: 
2020
Nr. pagini: 
430
Format: 
B5
Disponibila: 
Da
ISBN: 
978-606-085-008-3

De la bun început se cuvine a se sublinia faptul că volumul la care ne referim aici îndeplinește pe deplin cerințele impuse unei lucrări științifice de calitate, asta chiar dacă avem în vedere apetența pentru inter- și multidisciplinaritate, nu ușor de satisfăcut, a istoriografiei actuale. El corespunde din toate punctele de vedere importante pentru o parcurgere critică, chiar dintre cele mai pretențioase (ne referim aici la exigențele privind abordarea temei, structură, anvergură, profunzime, documentare, cantitatea și calitatea surselor, originalitate, interpretare și elaborare). Prin aceste însușiri, cercetarea de față pare a depăși limitele de timp alocate de regulă subiectelor de sorginte monografică conform legilor nescrise ale investigației istorice, conturându-se ca un travaliu poziționat mult peste consistența medie a studiilor de această natură. Ea poate fi definită ca o întreprindere derulată cu multă meticulozitate și vădind un efort de lungă durată. Cu alte cuvinte, ceea ce dorim să spunem este că demersul autorului atinge rigorile, seriozitatea și substanța monografiilor de odinioară, adică din vremurile în care munca de documentare, suportul izvoarelor și abilitățile de procesare și interpretare a lor constituiau coloana vertebrală a cercetărilor.

Înainte de toate, să observăm că tema aleasă este și va rămâne multă vreme de mare actualitate istoriografică. Monografiile și istoriile regionale se situează întotdeauna peste toate curentele, orientările, direcțiile și tendințele care presează asupra scrisului istoric dintr-o epocă sau alta. Chiar și acum, în ultracontemporaneitate, când teoria istoriei devine din ce în ce mai complexă și, de-a dreptul, epuizantă prin abundența de sugestii, când instrumentarul și metodologiile de investigare a trecutului se modifică aproape pe zi ce trece la comandamentele multi- și interdisciplinarității, setea de informație brută, de detalii aparent minore și de date din cele mai mărunte este aceeași sau poate mai mare decât înainte de instaurarea frecvenței flexibile a postmodernismului și de conturarea orizontului relativizărilor.

Trăim vremuri de fragmentare a discursurilor istorice majore și nici măcar nu ne dăm seama dacă acest fenomen va avea sau nu un efect benefic asupra a ceea ce numim îndeobște științe socio-umane. Se poate specula mult în acest sens și nu are rost să o facem aici, esențial este faptul că narațiunea istorică basculează în deceniile mai recente dinspre subiecte majore precum continentul, națiunea, statul, puterea centrală, marile clase sociale, culturile prioritate, economiile puternice și altele de acest gen, înspre teme pe care le-am numi mai degrabă microscopice, precum micile comunități, minoritățile, omul, cu ambientul său nemijlocit, regiunile, identitățile și dezvoltările locale etc. Cadrele se îngustează deci, dar, pe această cale, apar noi actori ai istoriei, umbriți până acum sau complet mascați de paravanul strălucitor și suficient sieși al istoriei mari. Sensul cercetărilor s-a inversat oarecum, ele se dezvoltă dinspre particular înspre general, dinspre microistorie înspre macroistorie și asta va duce, fără îndoială, cândva în viitor, la o altă recompunere a ansamblului, mai atentă la detalii și conștientă de faptul că adevărul oricum nu poate fi reconstituit, dar că importantă este nu atât surprinderea sa, oricum imposibilă, ci apropierea onestă de realitățile trecutului.

Aceste considerații teoretice și-au propus să confirme, dacă mai era nevoie, că monografiile și antamările regionale în genere, parte a istoriei mici, au fost și vor rămâne, după cum am mai subliniat, extrem de utile istoriografiei și, cu atât mai mult, evoluției ei actuale. Mai ales dacă, precum în cazul de față, sunt bine întocmite, relevă stăpânirea metodologiilor și tehnicilor de cercetare, au randamentul analitic necesar și consistența argumentației impusă de un asemenea subiect.

Având în vedere tema aleasă de autor, putem afirma că misiunea sa nu a fost deloc una confortabilă. Țara Zarandului nu constituie un subiect monolitic sau compact din niciun punct de vedere. Nici administrativ, nici economic, nici cultural și nici măcar politic. Cu geografia sa diversă, cu ambientul economic generator de variate îndeletniciri, cu un hotar care a traversat-o o bună parte a istoriei sale, cu teritorii aflate mult timp în litigiu, tutelată vreme îndelungată de sisteme politico-administrative diferite, cu oscilații de stăpânire, zona respectivă pare a se remarca mai degrabă prin particularități decât prin numitori comuni. Cu toate acestea, prezenta cercetare are deplină coerență și, dincolo de specificități, reușește să surprindă arealul focalizat, în pofida variatelor și, uneori, contradictoriilor trăsături, în unitatea sa dată de istorie.

Lucrarea are o construcție pe care am numi-o drept clasică. Nu structura ei impresionează, ci, mai curând, conținutul și instrumentarul de investigație, la care se adaugă, desigur, bogăția datelor și informațiilor edite și inedite, precum și modul lor de procesare și etalare.

A afirma aici că volumul recurge la inter- și multidisciplinaritate și la mijloace digitale de lucru ar însemna a păși pe un loc comun. În ziua de astăzi, puține întreprinderi la nivelul comun al literaturii istorice nu o fac. În pofida acestui fapt însă, se cuvine a se sublinia calitatea și eficiența în ansamblul elaboratului a procedurilor preluate dintr-un pachet larg de discipline socio-umane, cu deosebire din sociologie, antropologie, demografie, statistică și, bineînțeles, științe economice. Analiza evoluează dezinvolt pe interfața lor și dă astfel greutatea necesară argumentației, demonstrației și explicitărilor, cu atât mai mult cu cât în nucleul surselor utilizate se află cifrele, în variatele lor semnificații decopertate din depozitele de date ale urbariilor, conscripțiilor, recensămintelor și ale altor înregistrări statistice de cea mai diversă natură.

Intenția prefeței noastre nu este aceea de a rezuma textul lecturat, ci de a surprinde valențele sale pozitive, nu foarte greu de observat. Pentru că narațiunea este, în cea mai mare parte a ei, corectă, concretă și lămuritoare, după cum vor sesiza desigur și cititorii interesați, vom schița doar câteva impresii ce s-ar putea decanta de pe urma unei parcurgeri atente.

Ca în majoritatea lucrărilor de acest gen, introducerea conține trimiterile la metodologie, la istoriografia problematicii și la sursele care au fost și vor fi operate. Sunt de apreciat în acest punct referirile la aportul istoriografiei maghiare și, în mod firesc, abundența și varietatea izvoarelor trecute în revistă. Considerațiile privind importanța cercetării regiunilor în scrisul istoric și actualitatea demersului pe care autorul urmează să îl facă prin narațiunea sa sunt clare și nu impun judecăți suplimentare.

Capitolul dedicat cadrului natural este, la rândul lui, scurt și concis, confirmându-și prin calitatea conținutului așezarea judicioasă în structura narativă. La fel de util este și cel următor, privind dezvoltarea istorică, politică și administrativă a regiunii supuse analizei. Aici o bună parte din expunere vizează aspecte deja cunoscute din istoriografia mai veche a problematicii, dar inventarierea lor asigură, fără îndoială, echilibrul elaboratului și își găsește un loc firesc în logica de ansamblu a discursului. Deși tutela asupra Țării Zarandului, după cum bine se știe, este sinuoasă pe parcursul timpului și se modifică des în funcție de evenimente politice majore, incursiunea istorică este explicită și ușor accesibilă, însoțită fiind de trimiterile corecte și suficiente la sursele arhivistice și documentare necesare. E un segment al lucrării bine susținut de diverse mențiuni documentare, acte de donații, confiscări, moșteniri, vânzări și cumpărări, urbarii și conscripții, acte administrative, de punere în posesie și de schimbări de proprietate, înscrisuri juridice, repere legislative, adică toate ingredientele care urmăresc devenirea reglementată a zonei, inițial ca și comitat și ca pulsație a cetății regale Șiria, ulterior ca teritoriu divizat printr-o graniță de durată ce conturează în regiune patronaje diferite.

Sunt cu atenție cernute suprapunerile instituționale și rezultantele administrative ce derivă din dreptul cutumiar, local, și din prerogativele regale din ce în ce mai ferm conturate. În toată această încrengătură politico-administrativă, nu ușor de devoalat, vizibile sunt și componentele românești elitare timpurii, care sub presiunea statului se încorporează în noile șabloane organizatorice, fără a renunța cu totul la tradiție. Fenomenul este unul complex, la el se va face referire și în alte capitole, dar este bine definit.

Capitolul consacrat reperelor economice în Țara Zarandului debutează și el cu câteva opinii istoriografice competente. Aici, pe baza unei documentații la fel de bogate ca și în capitolele anterioare, se schițează relația dintre cadru natural, îndeletniciri și tipuri de așezări într-o formă detaliată, cu informații culese din numeroase înregistrări statistice sau de natură fiscală, începând de la urbariul din 1525 până la în inventarul meseriilor din comitat din anul 1846. E interesantă și inspirată legătura care se face, în acest punct al analizei, între regimul de proprietate și dezvoltarea economică, o abordare pe care o considerăm de actualitate și utilitate. De altfel, problematica regimului de proprietate, una extrem de complexă, se dezbate de asemenea în mai multe porțiuni ale tezei, autorul resimțind, oarecum intuitiv, deficitul istoriografic legat de ea. Cât de importantă este aceasta în ecuația evoluției economice, reiese și din consistentele pasaje dedicate mineritului, urmărit de la primele sale atestări până dincolo de jumătatea veacului al XIX-lea, cu masivele sale reglementări, dens susținute de surse, în special în ceea ce privește situația minelor în intervalul secolelor XVIII-XIX.

Capitolul următor, cel de-al IV-lea, este de remarcat nu numai datorită dimensiunilor sale. Referindu-se la Biserică, școală și carte în Țara Zarandului, el încorporează, practic, toată gama componentelor culturale și spirituale din lucrare. De remarcat este faptul că și aici, ca și în alte segmente ale volumului, procesele și fenomenele vizate sunt reconstituite în strânsă relaționare cu ceea ce se întâmplă nu numai în teritoriile învecinate cu Țara, respectiv comitatul Zarandului (mai cu seamă Alba, Hunedoara și Arad), ci și cu cele petrecute în spații mai îndepărtate (teritoriile extracarpatice, cele ungurești și cele austriece). Este și firesc să fie așa, din moment ce ideile și componentele culturale circulă și se coagulează, de regulă, mai rapid decât factorii politici, administrativi, sociali, economici și militari.

Ni se vorbește în acest capitol despre toate nuanțele, mai mult sau mai puțin vizibile, ale vieții religioase: biserici, ctitori, misionarism, convertiri, influențe datorate schimbărilor de stăpânire sau colonizărilor, lăcașuri romano-catolice de cult, presiuni calvine, contacte și determinări confesionale, revigorare catolică, unirea religioasă a românilor cu Biserica Romei și tensiunile din siajul ei, eparhii, mănăstiri, protopopiate, seniorate, parohii și filii, preoți și călugări, metamorfoze ale jurisdicțiilor ecleziastice, vizitații canonice, dispute de tutelă confesională, anchete religioase și multe altele. Este de apreciat și în acest punct faptul că analiza nu îi vizează doar pe români și confesiunile lor, ci întregul palier de credințe care au pigmentat regiunea, într-un moment sau altul al istoriei ei. Este vorba, deci, de mărire și decădere, de ambiții și pasiuni, de dispută pentru control și putere și, nu în ultimă instanță, chiar de politică. Desigur, o bună parte a reconstituirilor sunt cunoscute specialiștilor și aparțin de cadrul istoric general al Transilvaniei și Ungariei, dar din imensul bagaj de date avute la dispoziție, autorul a selectat, după un consistent travaliu de procesare documentară, pe cele cu adevărat relevante pentru Țara Zarandului și pentru cadrul ei spiritual, introducând, pe alocuri, în analiză informații inedite și considerații originale.

Pe cât de substanțială s-a dovedit a fi narațiunea dedicată pulsațiilor religioase și rezonanțelor ei concrete din domeniul arhitecturii și administrației ecleziastice, pe atât de fragil din punct de vedere al informației se conturează segmentul analitic referitor la școlile Zarandului. Vina nu este însă, în niciun caz, a autorului, deoarece, cel puțin până spre ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea, după cum istoricii învățământului o știu foarte bine, se pot detecta în regiune doar rudimente ale învățământului confesional și ecourile unor proiecte educaționale cu implicare laică neîmplinite. În acest domeniu, în teritoriul focalizat, cu firave excepții în arealul minier, reformismul terezian și iosefin a rămas mai mult pe hârtie. În pofida unui atare vid informațional, se reușește semnalarea activității câtorva dascăli și chiar punerea în lumină a unor contracte privind retribuirea lor de către comunități. Ca atare, subiectul dobândește consistență cu deosebire pentru intervalul de timp care acoperă finele secolului al XVIII-lea și prima jumătate a celui următor.

Paginile dedicate cărții tipărite și circulației ei, deși nu beneficiază nici ele de un impresionant depozit de date (repetăm, nu e vina autorului), sunt procesate și valorificate cu abilitate și au în centrul atenției cartea veche românească din Zarand. Informațiile privind cantitatea, calitatea și mișcarea ei sunt, din punctul nostru de vedere, ireproșabil interpretate statistic și evidențiază conexiuni spirituale interesante și semnificative. Importante sunt și trimiterile la tiparnițele mai apropiate sau mai îndepărtate, al căror rod se regăsește în regiune. Ceea ce ni se oferă aici, nu numai despre cartea veche românească, ci și despre puținele biblioteci din zonă, se supune unei prelucrări flexibile, utile pentru restaurarea unor fenomene din cele mai diverse (influențe și contacte culturale, itinerare onomastice, fenomene naturale, epidemii, evenimente istorice majore etc.).

Dintr-o perspectivă cu totul personală, am agreat cu deosebire capitolul dedicat așezărilor zărăndene. Aceasta deoarece se bazează pe calcule demografice prudente și actualizate, pe un număr consistent de înregistrări, pe repere documentare și cronologice ferm punctate și pe o deosebită acribie în concentrarea concluziilor și întocmirea graficelor.

Nu există, desigur, știm cu toții, o investigație istorică perfectă și exhaustivă. Sugestii s-ar putea face întotdeauna și, să recunoaștem, profesiunea de istoric conține, undeva în străfundurile ei, doze mai mici sau mai mari de orgoliu, care se manifestă, de regulă, prin tentația de a da sfaturi și a propune îmbunătățiri. Să nu uităm însă că o carte de debut în breasla dificilă a cercetătorilor istoriei reprezintă, în fapt, doar confirmarea unei cariere profesionale, nu încununarea ei. Suntem convinși că, pășind în arealul istoriografic cu fermitatea și competența științifică cu care a făcut-o, Ionuț-Cosmin Codrea va întreprinde și alte cercetări, cel puțin la fel de inspirate și de utile precum cea de față.

În concluzie, se poate afirma că volumul de față acoperă pe deplin exigențele științei istorice actuale, depășind chiar, pe alocuri, limitele autoimpuse prin titlu ale unei abordări monografice. Prin registrul de așezări situat în anexele ei, cartea lui Ionuț-Cosmin Codrea câștigă valențe suplimentare și își accentuează calitățile de instrument de lucru extrem de util pentru toți cei interesați de trecutul Țării Zarandului, pus în lumină printr-o cercetare de calitate. Suntem convinși că prin valoarea ei, prin travaliul încorporat, prin instrumentarul folosit, prin eficiența sa istoriografică, precum și prin corectitudinea și actualitatea sa metodologică, lucrarea se va înscrie rapid în seria celor accesate frecvent de publicul pasionat de istorie, într-o perioadă în care scrisul monografic, după câteva decenii de relativă absență, își recâștigă rapid pozițiile în literatura istorică.

 

C.Ș. I dr. Remus Câmpeanu,

Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române