Cine ar fi crezut că unul dintre cei mai cunoscuți arheologi români de astăzi se va apuca să scrie poezie? La vreme de pandemie... Dar rezultatul acestui efort creativ este și mai surprinzător. O combinație ingenioasă de spirit ludic, ingenuitate și lirism, care definește un poet adevărat. Citindu-l pe Aurel Rustoiu, ne-am putea gândi, din perspectiva istoriei literare, la o nuanță de Topârceanu sau de Sorescu, la alta de Urmuz ori de Gellu Naum, de Tzara și de Iv cel Naiv, toate încadrate între contururile proaspete și clare ale unei compoziții de Douanier Rousseau. Dar am greși dacă am recurge la asemenea categorisiri și etichetări, deoarece poetul nostru are un stil propriu, inconfundabil, pe care este imposibil să nu-l recunoști chiar și atunci când scrie englezește. În mod paradoxal pentru farsorul neastâmpărat care pare a fi Arustotel Cugiritul, temele abordate de el sunt de multe ori deconcertant de serioase, extrase din canonul modernist: istoria, creația, credința, mitul sau natura. Dar toate acestea sunt tratate cu o candoare desăvârșită, cu inocența unui zeu-copil care se zbenguie în grădinița postmodernismului (sau, dacă preferați, a blablaismului). Aurel Rustoiu este un deus ridens, un creator care nu poate fi luat în serios decât atunci când se joacă. Haideți să ne jucăm și să ne înpoetăm împreună!
Sorin Mitu