Activitatea de medicină legală, componentă a sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională

Pret: 
68,25
TVA Inclus
Titlu: 
Activitatea de medicină legală, componentă a sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională
Autori: 
Dan Octavian MĂRCULESCU;
An aparitie: 
2021
Nr. pagini: 
206
Format: 
B5
Disponibila: 
Da
ISBN: 
978-606-085-049-6

Lucrarea de față, care are la bază Teza de doctorat realizată de distinsul dr. Dan Octavian Mărculescu în cadrul Școlii doctorale din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” cu titlul ”Activitatea de Medicină-Legală, componentă a Sistemului de Ordine Publică și Siguranță Națională”, reprezintă rezultatul inspirației și eforturilor depuse de autor pe parcursul mai multor ani și va constitui în mod cert un punct de referință în bibliografia multor lucrări de specialitate care vor vedea lumina tiparului ulterior publicării sale.
Importanța lucrării este dată pe de o parte de tema abordată – care își dorește să identifice, să consolideze și să unească domeniul ”de nișă” al Medicinei legale cu cel al complexului sistem deschis al Ordinii Publice și Siguranță Națională, iar pe de altă parte de valoarea intrinsecă a conținutului acesteia – care aduce în atenția cititorului aspecte de extremă importanță și actualitate pentru domeniul Ordinii Publice și Siguranței Naționale, cum este cel al Medicinei Legale ca element de bază la înfăptuirea ordinii de drept și de aplicare a legii în România.
În actualul context, al proliferării formelor, metodelor și mijloacelor de săvârșire a infracțiunilor și de ascundere a urmelor săvârșirii lor, al multiplicării cazurilor în care sunt implicate persoane cu un comportament violent extrem sau deviant, adesea consumatoare de droguri, rolul medicului legist începe încă de la locul faptei și capătă o importanță deosebită în stabilirea adevărului.
Lucrarea de față este rodul unei experiențe profesionale notabile dobândite pe parcursul unei activități de peste 40 de ani, de către domnul doctor Dan Octavian Mărculescu, medic legist, care a dorit să-și încununeze cariera remarcabilă cu această cercetare de certă valoare științifică, în care accentul se pune atât pe elementele de teorie specifice profesiei de medic legist, cât și asupra activităților întâlnite în practică sau care nu au mai fost tratate la acest nivel de literatura de specialitate.
Pe parcursul celor șapte capitole, a căror cursivitate asigură o curgere logică a noțiunilor prezentate, autorul reușește să prezinte evoluția istorică și organizarea sistemelor de medicină legală din România și din alte state ale lumii, să surprindă esența rezultatelor obținute în domeniul de referință prin statistici bine prezentate și argumentate, să consacre rolul și locul medicului legist în instrumentarea de gen a unor spețe ancorate în realitatea vremurilor pe care le parcurgem, cum ar fi particularități în cercetarea locului faptei pentru anumite categorii de infracțiuni, în cazurile de exhumare și de identificare a cadavrelor cu identitate necunoscută, în depistarea consumatorilor de droguri și să descrie relația medic legist – criminalist – anchetator în cazul acestor infracțiuni specifice.
Punând accent pe importanța cooperării dintre structurile cu atribuții în aplicarea legii, în lucrarea sa autorul trece în revistă o parte din metodele și mijloace moderne utilizate de profesioniștii în materie de medicină legală, cum este cazul metodei de analiză Gaz cromatograf – GC sau a amprentei genetice ca metodă avansată de investigare, dar nu neglijează nici acele proceduri și mijloace consacrate ale cercetării locului faptei (conținutul procesului verbal, rolul schiței și a fotografiei judiciare reglementarea procesual penală a cercetării la fața locului, măsurile preliminare și regulile tactice ale cercetării, organizarea, desfășurarea și redarea completă a cercetării etc.) cărora le găsește un binemeritat loc în cadrul lucrării.
Fie că se referă la pregătirea profesională a partenerilor care cooperează pentru identificarea autorilor în cauzele cu incidență medico-legală, fie că prezintă într-un mod eficient normele procesualpenale și tehnicile investigative ori elementele specifice fazei statice și a celei dinamice care trebuie respectate la cercetarea locului faptei sau că insistă pe importanța cunoașterii mobilului sau scopului infracțiunii, autorul face dovada unei bogate experiențe profesionale și a unei înțelegeri a fenomenului criminal inclusiv din poziția anchetatorului, abilitățile sale cognitive trecând dincolo de nivelul abilităților specifice domeniu în care a profesat (de remarcat este modul în care autorul prezintă existența posibilității lipsei mobilului pentru faptele grave săvârșite de infractorul cu comportament sociopat care săvârșește fapta ilicită determinat de psihoza alcoolică ori melancolia delirantă, pe fond de schizofrenia persistentă ori de dizarmonii de personalitate).
Prezentul volum reprezintă doar încununarea laborioasei activități de cercetare pe care autorul dr. Dan Octavian Mărculescu a desfășurat- o de-a lungul întregii sale cariere, profesionalismul său vizând și eficientizarea activităților prestate de toți medicii legiști, sens în care a dezvoltat și brevetat sistemul de înregistrare a actului necroptic MLSIT (Medico Legal System IT) ca ”adjuvant deosebit în desfăşurarea actului de justiţie” (n.a.).
În finalul volumului, autorul realizează o analiză a legislației ce reglementează activitatea de Medicină Legală în România în condițiile realităților actuale din spațiul Uniunii Europene, în urma căruia afirmă, pe bună dreptate, faptul că în prezent activitatea de Medicină Legală se desfășoară după o legislație perimată, neadaptată realităților sociale și politicilor penale și nealiniată standardelor europene în materie.

- Prefață - Prof. univ. dr. Costică Voicu